Toamnă, miere arămie,
soarta, omul nu și-o știe,
Pe cale
Mreană, mreană, năzdravană,
Fiica Domnului, Ileană,
ai trecut pârâul clar,
Adevărul
Din adevărul ce trăiește-n tine,
din al vieții mers,
arată-mi totul,vers cu vers,
Nădejde
Măi, bădie, ochi frumoși,
viața, în priviri, o coși,
ungi cu miere buza mării,
Zâmbetul Lui Dumnezeu
Peste deal, într-o vâlcea, îmi stătea mândra, stătea,
cu ochii, azur topit, migdalați de asfințit.
Lua culorile din dor și le prindea în fuior,
Măi, dragostea are chip!
Desparte apele de nisip.
Te fură din depărtare,
te poartă până la soare,
Această zi de toamnă muzicală
mă poartă templier într-a clepsidrei gală,
își scurge peste suflet urma cristalină,
născută din potop de viață plină.
Te privesc cu ochii lipiți
să mi te sorb între coaste prin clipa, căuș, de băut dorul mărilor.
Te privesc ca la culesul strugurilor
din care se bea mai târziu vinul de împărtășanie
Număr pe degetele de la o mână flăcările
care au urcat în raiul privirii
să lumineze palma cerului.
E un punct comun în care se întâlnesc visele încheieturii,
Prin tot văzutul caut ungerea cu mir,
Pe umeri, printre coaste, amintiri cer bir,
Privirea traversează anii măturați de vânt
Lunatică, am intrat și-am ieșit din Cuvânt.