Un gând ce vrea să se povestească.
E-o liniște ce-ți frânge-n palme gândul.
Se-aude numai clipa-n picătură,
Sărut apos al timpului, pe gură,
În cuantice singurătăți, de-a rândul...
S-a răsfirat prelung o adiere,
A tămâiat cu flori de liliac
Pridvorul și-o arcadă de cerdac
Și-a adomit pe-o clipă de tăcere.
Străină mult dorită, destin din întâmplare,
Silfidă în mătăsuri sau floare rotofeie,
Vibrezi pe buza strunei tăcut-răsunătoare
Ce orchestrează lumea cu grație, femeie!
Se-arată primăvara sus, pe creste,
Pășind peste zăpezi și peste vânt.
Privesc lumina ei și mă avânt
Cu totul în mirabila poveste.
poemul meu știe să aibă
ceva din siajul parfumului
un opium condimentat cu cenușă de visuri
Se suprapune fața unei umbre
Pe-obrazul meu, sculptat de-o mână caldă.
Paloarea ei în liniște mi-l scaldă
Și-n translucidul văl al serii sumbre.
In memoriam, Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996)
Mirarea ta de-a fi fântână-n marea
Adâncitură-a lumilor cerești,
Tu, răsfățat al zbuciumării mele,
Neliniște adânc liniștitoare
Și cert alint cu palme-nșelătoare,
Ce-nfiorat mi te-ai lipit de piele!
Toți ne pierdem câteodată busola.
Și-atunci ne nuntim cu neîntâmplările,
rugăm zeii să ne spele fereastra păcatelor,
21 februarie, Ziua internațională a limbii materne
Bade, cneaz peste-al meu trup
Și a gândului nălucă,