Un gând ce vrea să se povestească.
poemul meu știe să aibă
ceva din siajul parfumului
un opium condimentat cu cenușă de visuri
Se suprapune fața unei umbre
Pe-obrazul meu, sculptat de-o mână caldă.
Paloarea ei în liniște mi-l scaldă
Și-n translucidul văl al serii sumbre.
In memoriam, Marin Sorescu (29 februarie 1936 - 8 decembrie 1996)
Mirarea ta de-a fi fântână-n marea
Adâncitură-a lumilor cerești,
Tu, răsfățat al zbuciumării mele,
Neliniște adânc liniștitoare
Și cert alint cu palme-nșelătoare,
Ce-nfiorat mi te-ai lipit de piele!
Toți ne pierdem câteodată busola.
Și-atunci ne nuntim cu neîntâmplările,
rugăm zeii să ne spele fereastra păcatelor,
21 februarie, Ziua internațională a limbii materne
Bade, cneaz peste-al meu trup
Și a gândului nălucă,
Ceața împlinește rugăciunea
aproapelui orb.
Presimte un alb,
presimte culori,
Niciodată el nu a dorit singurătatea.
Era ca un trubadur bântuitor prin amintiri și inimi,
prinț învingător în măreția propriei lupte grotești.
Fiecare act de curaj
Pornește zborul albelor petale,
De parcă s-ar surpa o vară rece,
Înzăpezirea cântă și petrece
În largile saloane vesperale.
Dincolo de ușile încifrate ale ochilor,
mă odihnesc.
Halucinant itinerar am străbătut