Un gând ce vrea să se povestească.
A înflorit cu păsări, azi, copacul,
Cel care-i cântă-albastrului vântoase
Și bate în ferestre fabuloase
Să-mprăștie din ceruri zodiacul.
Orașul viu începe să-și deschidă
Imensul ochi, în soare oglindit,
Și, zgomotos, cu vuietul scrâșnit,
Zâmbește din beton și cărămidă.
Flori de liliac -
fanfara frumoaselor
cu trompete mov
Muzical ecou al unei lumi pierdute...
E ca atunci când ninge și sufletul vibrează
înnobilat de alb
de puritate.
Pe la marginea cea roasă a poeziei
s-au strecurat două flori de mușețel.
Se pare c-au înflorit oasele cele multe
ale străbunilor de sub iarbă.
Un cântec ciripește-a promenadă
Prin ceruri invadate de topaz.
Din sânul auritului talaz,
O rază îndrăznește să repeadă
Pe rafturi cu milenii în spinare,
Stau cărți, ca focuri stinse în altare
Și-un zvon prelung, de trap imperial,
Împrăștie năluci din palimpseste,
Romanța unui anotimp, pudrat
Cu întâmplări grozave de iubire,
Îmi scrie cu fiori pe amintire
Și-mi mângâie tristețea c-un oftat.
În ochi c-o-albastră vară plângătoare,
Așteaptă lângă scrinul cu povești
Și parcă înnorări dumnezeiești
Îi scutură pe aură ninsoare.
La intervale egale de răsuflare,
în tandem cu pașii reali ai inimii mele,
număr cuvintele cele măsurate ale ceasului.