Un gând ce vrea să se povestească.
Ceața împlinește rugăciunea
aproapelui orb.
Presimte un alb,
presimte culori,
Niciodată el nu a dorit singurătatea.
Era ca un trubadur bântuitor prin amintiri și inimi,
prinț învingător în măreția propriei lupte grotești.
Fiecare act de curaj
Pornește zborul albelor petale,
De parcă s-ar surpa o vară rece,
Înzăpezirea cântă și petrece
În largile saloane vesperale.
Dincolo de ușile încifrate ale ochilor,
mă odihnesc.
Halucinant itinerar am străbătut
La-ntretăierea nopții cu lumina,
Vibrează-o stea peste cărări de vis,
Un înger străveziu din paradis
Și-a părăsit, pâș-pâș prin hău, grădina,
O clipă-a poposit la țărmul mării
Și mi-a cuprins singurătatea-n brațe,
Ca fluxul ei privirea să-mi agațe
De zările-mpietrite-ale-nserării.
Ne strigă vara-n porți să ne-ntâlnim.
Mestecenii, cu vântul prin frunzare,
Își mestecă pe sub mustăți chemare,
Ne știu și ei, și noi pe ei îi știm
Motto: "Tu ai un fel de paradis al tău"
Cândva, cu ochii închiși, te văzusem icoană
sau te voisem icoană, nu știu exact.
Prea plină de vară-i fereastra spre tine,
Prea-i zumzăie-a soare și-a zboruri perdeaua,
Prea lung năpădește cu razele steaua,
Când noaptea îi fluieră-n vânturi suspine!
Acolo,-n lăuntru, dorm îngerii singuri
(Alungații din Rai, c-au fost prea cuminți),
Cu somnu-îmbrăcat în cămașă de sfinți,
Cu gându-nfloririi zidit între friguri.