Un gând ce vrea să se povestească.
La-ntretăierea nopții cu lumina,
Vibrează-o stea peste cărări de vis,
Un înger străveziu din paradis
Și-a părăsit, pâș-pâș prin hău, grădina,
O clipă-a poposit la țărmul mării
Și mi-a cuprins singurătatea-n brațe,
Ca fluxul ei privirea să-mi agațe
De zările-mpietrite-ale-nserării.
Ne strigă vara-n porți să ne-ntâlnim.
Mestecenii, cu vântul prin frunzare,
Își mestecă pe sub mustăți chemare,
Ne știu și ei, și noi pe ei îi știm
Motto: "Tu ai un fel de paradis al tău"
Cândva, cu ochii închiși, te văzusem icoană
sau te voisem icoană, nu știu exact.
Prea plină de vară-i fereastra spre tine,
Prea-i zumzăie-a soare și-a zboruri perdeaua,
Prea lung năpădește cu razele steaua,
Când noaptea îi fluieră-n vânturi suspine!
Acolo,-n lăuntru, dorm îngerii singuri
(Alungații din Rai, c-au fost prea cuminți),
Cu somnu-îmbrăcat în cămașă de sfinți,
Cu gându-nfloririi zidit între friguri.
punctul forte al clipei
e acela care nu-și aparține
e cel care dăruiește înțelesul că "este"
Un gudurat pe lângă vechi picioare
E visul care-l ține să nu cadă
În moartea prinsă, ca un scai, de coadă
Și-i bântuie bătrâna așteptare.
Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.
dragă jurnalule
azi am perfecționat experimentul lui Pavlov
câinele a salivat când i-am adus o oglindă