Un gând ce vrea să se povestească.
Motto:
"Izvoarele s-au luminat și sună
Oglinzile ritmându-și-le-n dans
Și brazii mei vuiesc fără furtună
Mai bine aruncată în uitare
Decât să-mpart iubirea mea la trei...
Arză-v-ar focul, ruguri de atei,
Cu fumuri avântate către soare
borna de la hotarul începutului spre tine
- citită invers -
mă împarte în două gravitații
una dornică să-ți intersecteze gândul
Voaluri de ceață -
infatuarea toamnei
pe nevăzute
Mi-e limpede ca apa de oglindă,
Adâncă-n tine ca un eu hapsân,
Că pasul peste pragul tău rămân,
Atât cât umbra mea să te cuprindă,
În fața albului aprins pe trupul gol de foaie,
Constat că-i noapte în cuvânt și lapsus în cerneală
Când nu-mi încolăcești un vers, nu-mi șezi într-o vocală
Și când nu-mi scalzi condeiu-n val de-albastră hărmălaie.
Motto: cine nu-ți merită privirea, nu-ți merită nici batjocura.
Ce-oi fi cătat eu în basmul
acela-n care cresc aripi furnicilor
(Scrisoarea Penelopei către Ulise)
Captiv pădurilor lui Circe, iată,
Credința ta e-un veșnic efemer,
Tu
și eu -
o albă
coloană
În noapte,-un vânt a răsturnat cerneală
Și-a legănat pe-o scară de topaz
O stea, iar 'nalte ceruri de atlaz
I-a prins, ca aripi, nouri din beteală.