Un gând ce vrea să se povestească.
E-un uragan fremătător în valuri,
Când noaptea se întinde-n constelații,
Iar marea cucerește negre spații
Cu poale de mătase peste maluri.
Am să te-aștept în parcul desfrunzit
Cu ochi închiși. Să nu te scap din gând.
Și-am să-mi aduc aminte rând pe rând
Cuvintele cu care m-ai iubit.
de o mie de ori am îndrăznit să visez
prin geana plină de fluturi a ochilor tăi
mi-era interzis fierul încins al sărutului
E rândul tău să primenești, azi, zorii
Cu pulberea de zbor aurifer
Din fantezia dusă pân' la cer,
Ca un ecou al glasului candorii.
De mult am strâns în adâncimea firii
Preasfântul înțeles, de nepătruns,
Dorit de toți, nicicând îndeajuns -
Semințele de foc ale iubirii.
E-aproape de ceruri cuvântul.
Lumina își varsă eterul,
Mi-l lasă în gânduri, străjerul
A toate ce-mi scaldă pământul.
Motto:
"Izvoarele s-au luminat și sună
Oglinzile ritmându-și-le-n dans
Și brazii mei vuiesc fără furtună
Mai bine aruncată în uitare
Decât să-mpart iubirea mea la trei...
Arză-v-ar focul, ruguri de atei,
Cu fumuri avântate către soare
borna de la hotarul începutului spre tine
- citită invers -
mă împarte în două gravitații
una dornică să-ți intersecteze gândul
Voaluri de ceață -
infatuarea toamnei
pe nevăzute