Un gând ce vrea să se povestească.
Iulie
mai cald decât elixirul mării
roșu și nisipos
în asfințit.
Un cer viclean
cu soare și cenușă
cu infinitul care soarbe înfrigurat
dintr-o pictură fierbinte
Trece-o luntre peste Jiu,
Unde zarea crește-n ape.
Îmi înoată pe sub pleoape
Joc de unde albăstriu.
La ora când lumina se întinde
spre-un azi al nostru
prezent și vertical,
încrederea mi se desface-n aripi.
La mine-n gând s-a prăvălit Olimpul,
De a vuit cu trânta lui solidă,
Mă umple ca o nouă Atlantidă,
Pe care-a preschimbat-o-n doruri timpul.
Trec orele cu-aripi incandescente,
Le arde vântul înroșit de soare,
Spinarea orizontului tresare
Sub droaia de sclipiri fosforescente.
Aici, în colțul meu cu îndoieli,
Mă plictisesc de-atâta-nsingurare
Și simt o nesperată consolare
Să-ți scriu răvașul ultimei sfieli.
Pe lângă recea șoaptă de izvoare,
Ce curge drept, c-apoi să se întoarne,
S-a înălțat un rămuriș de coarne,
Cu neclintirea lui cutezătoare.
Stranie cântare de valuri pe țărm
pe gamba cea adâncită-n nisipuri
a neopritului Cronos.
Seara parcă se-aud mai slobode
De Ziua Drapelului Național
Doamne,
Ia în palma Ta adâncă