Un gând ce vrea să se povestească.
Se derulează-n alb și negru pelicula, fără cuvinte.
Lumina cade peste chipuri și,-n plan secund, un vechi pian
E vuiet cosmic și tăcere sau lovitură de ciocan,
Ce împletește, între clape, oricare gest... cu simțăminte.
Iau din vraja ta sonoră, vântule, un pumn de vise,
Când mi-atingi cu șoapta fruntea, când împarți rafalei rândul,
Să te-ascult și să destăinui cum se plăsmuiește gândul
Din minunile tăcerii de sub pleoapele închise!
În nemișcare stau în fața pânzei.
Doar inima dă pasul înapoi,
Cuvintele, prin gânduri, zboară-n roi,
Mânate de filosofia frunzei,
Barosul o lovea fierbinte,
Cu ritm, într-o rutină veche,
Dar nicovala fără minte
Visa că-s suflete pereche.
Un zvon tăcut, pestriță agonie,
Înjgheabă sub răsufletul de foale
Al vântului cu brațe lungi și goale
O primă zi de toamnă, cât o mie...
Din care ocnă de tâlhari, din care iad bolnăvicios
Ți-a smuls divinul sufletul, să ți-l ofere fără rost,
"Prietenă" cu gând stătut în țintirimul noroios,
Ce ai cerut să-ți dau lumini, și timpul meu, și adăpost?
Nici argumentul libertății,
nici cel al rațiunii
nu explică formele eurilor din noi.
Doar pasărea aceea
Fântâna strânge-n jgheab culori de soare,
Iar în văzduh se leagănă-o baladă...
Se-ntoarce vântu-n sine, să își vadă
Magnifice aripi, strălucitoare.
E noapte-n brazi, în gândurile mele
Și-n ochii cei hipnotizați ai lumii.
Giganții nori aleargă ca nebunii,
Iar cerul și-a pictat pistrui cu stele.
Pași umezi pe efemerul manuscris al nisipului
par o scriere veche.
Îmi amintesc de vorbele și mai vechi ale
Gânditorului: "Mă vei cunoaște și fără ajutorul meu".