Fierbe mustul, toarce vinul,
Prin butoaie-şi plimbă chinul,
Ca apoi să se gătească
Pentru masă-mpărătească
Vino frig şi mă-nfăşoară
Cu bucăţi de toamnă-n seară
Şi-ai să vezi ce lungă-i noaptea
Şi cât de aproape-i moartea.
Pe prispa mării îmi aşez o pernă
Plină cu fulgi din valuri înspumate,
Adorm purtat pe braţe de-o sirenă
Şi-n alintări de nimfe răsfăţate.
Te-am căutat prin doruri nevăzute
Să te-mpletesc pe stele-n miazănoapte,
Ca-n panoplia viselor pierdute
Să te aşez în lacrima din noapte.
Pe fresca lumii plină de contraste
Se-adună depărtările trucate,
Nici vremurile foste-odată caste
Nu mai au loc în jocuri cumpătate.
Călcând pe potecile gândurilor
M-a înţepat un cuvânt
Ce tocmai răsărise
Pe răzorul atât de bătătorit
Mă străduiesc să curg prin anotimpuri
Să-ţi fiu părtaş la visuri şi speranţe
Mă forfotesc mereu în fel şi chipuri
Cum să-ţi ofer în fapt exuberanţe.
O bufniţă neagră se aude vestind
Moartea mea ca poet, fără miez şi pistil,
Nu îmi pasă de ea, nu încerc să surprind;
Abordez rareori al polemicii stil.
De-atât alean abia mai prididesc,
Ană te-aştept, vino degrabă,
Să-mi dai puteri ca să îţi dăruiesc
Iubirea mea ca pe-o podoabă.
Arcuş de foc ce arzi pe strune
Şi doru-mi porţi prin depărtare,
Mi-alungi tristeţea ce-mi impune
O lacrimă, ce-n ochi mă doare.