Aș vrea să fiu din plastic.
N-am auzit până acum
păpuși care să simtă durere.
Sau poate nisip să fiu
« Aida Zaharia »
În loc de concluzie
...
De mă întreb ce am făcut în viața mea de la-nceput,
Aș putea să spun puține, din toate cele câte-am vrut!
« Nicu Hăloiu »
Amintirea vremilor ce vin
...
Iar de ne vom trezi, poate e târziu,
Mult prea târziu pentru omenire
« Nicu Hăloiu »
La aniversare
Autor Rotariu Dorel
Scriu pomii-n grădină prin iarbă,
« dorurot »
Părea că-n ziua-ceea își serbau
Ivirea-n muguri înșirați pe ramuri
Din primăvara plină de balsamuri
Și de cântări ce tocmai se-întorceau.
« Daniel Vișan-Dimitriu »
Cer striat al sfintei mele ciuperci,
miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi
furnici de crom,
şi spuma laptelui, printre argele,
« Ion Pachia-Tatomirescu »
Acolo unde stâncile coboară
Și-n apa de izvor se oglindesc,
E-o pace care-n suflet se strecoară
Cu razele ce liniștea sădesc.
« Daniel Vișan-Dimitriu »
Ești doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenții unui râu,
Lovită, zdrențuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.
« Daniel Vișan-Dimitriu »
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
« Cristi Dobrei »
De-aș ști s-adun lumina ce veșnic o răsfrângi,
Nopțile doar smoală nu mi-ar mai fi calvaruri,
Nu m-ar înfrânge gheața din norii grei, nătângi,
De te-aș răpi-n adâncul din lacu-mi făr’de maluri!
« dorurot »