Blândă mișcare a ochilor, pioasă,
Făr-un motiv; un zâmbet blând, onest,
Cumva silit; un dulce, umil gest,
Lipsit de-orice trăire bucuroasă.
, glorioasă cruce, victorios
Trofeu, de jertfe umane-nconjurat,
O, semn anume-ales și destinat
Să fie-un leac așa miraculos;
”Cine-n măreț sepulcru zace dară
Blazon ilustru-mpodobindu-i scutul?”
”Nimeni; din el rămas-a numai lutul
Dar fu cândva bogat și demn de fală”.
Mândră prezență-,-angelică figură,
Din care, tot ce-avu Cerul ne-a dat;
Gest vesel , de dulci roze-nconjurat,
Iar printre ei, râzând, Splendoarea pură.
Suflete triste se înfățișau
Milostivirii Tatălui divin,
Unde, în fața chipului senin,
Tributul datorat i-l aduceau.
Curg apele acestea-tulburate,
Pe care cer și munți le-nvolburară;
Câmpiile-nflorite se uscară,
E frig, iar valea n-o mai poți străbate.
Inimi pereche, binecuvântate,
Care-ați zburat spre Venus și Amor,
Unde un bine-, aicea trecător,
Acum îl veți avea-n eternitate.
Ferice fie acela care doar
Se plânge de iubirile-i trădate;
Căci îi rămân speranțele intacte
Ca mulțumit cândva să fie iar.
Când Soarele prin nori trece-arătând
Lumii lumina lui șovăitoare,
Pe-o plajă învăluită de splendoare,
Mă plimb, la inamica mea visând.
A munților senină frumusețe,
Și umbra verzilor castani în floare,
A râurilor curgere agale,
Acolo unde piere-orice tristețe;