Pecetluiește cu surâsul tău
tot ce-a intrat, dintr-un capriciu-al clipei,
în raza vizuală ce mă scaldă:
un zmalț s-acopere, precum o valvă
îngălbenim - și iată-ne-n tezaur
ne-nfiorăm - și iată-ne în vânt:
al nicăierii-pretutindeni aur
al tuturor-și-nimănui avânt
Zeița frumuseții se preschimbă
în lucruri. Iată-i pântecu-n ulcior
și gura într-un fluier de fecior
șoptind silabe-ntr-o uitată limbă.
Azi împlinesc o mie de lucruri trecătoare.
Privesc amurgul sumbru cum scapără pe văi,
abia acum mi-e ochiul în stare să măsoare
sălbatica lui sferă cuprinsă de văpăi.
Rece și crud - ca Vechiul Testament.
Un iureș mut de cremene-nglodată.
Nimic în viață, totul e absent,
parcă nimica n-a fost viu vreodată.
Tu, chip frumos de lună, umbrit de-un cearcăn verde,
oricine-ai fi, pe frunte orice stigmat să porți,
această transparență a cărnii o vei pierde
cum pierde vița arcul înfășurat pe porți.
Unde mi-e sufletul?
Poate pe-un zid
spoit cu var: inscripție grăbită
a unui deget bâjbâind în vid.
Despre această trădare
nu pot să tac!
Dormeam cu lampa-n același iatac,
Am vizitat un pictor, cotat printre cei buni,
care pictează numai tablouri cu nebuni.
O galerie vastă de piei și de osânze
se-nșiră, fragmentată pe zeci și zeci de pânze.
Nu știu ce oră e. Târziu
mă-nvață luna zeci de curse.
Timp negru, spațiu străveziu
- ca două săbii stinse, scurse.