Un gând ce vrea să se povestească.
Parcă-i târâiș de șarpe,
Parcă-i tresărit de rază
Jocul mâinii peste clape,
Răvășit într-o amiază.
Stă scris în blânda putere a răbdării
că-i un copil cu-nsângerați genunchi.
Să vrea el milă?
Poate vreun alfabet vizionar al sentimentelor dublate
Motto: Când devine real un vis?
Când poți să-l visezi cu ochii deschiși.
Pe-acest pământ, ce-și spune-n sine "eu",
adevărul e altul
e cel care nu-i aparține nicicui
nici mie măcar
Din hăuri cu vikingi, atemporale,
Amușinând cu velele drumeagul,
Vin aburii războiului, agale.
Odin conduce prin amurg șiragul,
E cald și-mbietor la tine-n casă.
Mă-nduioșează raza din lucarnă,
Ce sidefate străluciri răstoarnă
Pe albe așternuturi de mătasă
Câtă bucurie într-o amplă rotire
prin spațiul înstrăinatului poet!
A câta oară simțeam straniul
unei nașteri dintr-o risipă de moarte?
Cunoașteți, cumva,
cuvântul care poate să tacă?
Dar pe cel care-ar șterge
toate cuvintele spuse,-l cunoașteți?
Între un azi și-un mâine, un ieri ce mai contează?
Cum poruncești greșelii să plece din risipă,
Când nu greșeala doare, ci lipsa ta din clipă
Și-n rondul dintre zile, doar clipa stă de pază?
Din care ascunziș de fantezii
Te-ai poticnit, tu, lacrimă curată
Cu chip de strălucire argintată,
În geana tristei mele poezii?