Un gând ce vrea să se povestească.
punctul forte al clipei
e acela care nu-și aparține
e cel care dăruiește înțelesul că "este"
Un gudurat pe lângă vechi picioare
E visul care-l ține să nu cadă
În moartea prinsă, ca un scai, de coadă
Și-i bântuie bătrâna așteptare.
Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.
dragă jurnalule
azi am perfecționat experimentul lui Pavlov
câinele a salivat când i-am adus o oglindă
Parcă-i târâiș de șarpe,
Parcă-i tresărit de rază
Jocul mâinii peste clape,
Răvășit într-o amiază.
Stă scris în blânda putere a răbdării
că-i un copil cu-nsângerați genunchi.
Să vrea el milă?
Poate vreun alfabet vizionar al sentimentelor dublate
Motto: Când devine real un vis?
Când poți să-l visezi cu ochii deschiși.
Pe-acest pământ, ce-și spune-n sine "eu",
adevărul e altul
e cel care nu-i aparține nicicui
nici mie măcar
Din hăuri cu vikingi, atemporale,
Amușinând cu velele drumeagul,
Vin aburii războiului, agale.
Odin conduce prin amurg șiragul,
E cald și-mbietor la tine-n casă.
Mă-nduioșează raza din lucarnă,
Ce sidefate străluciri răstoarnă
Pe albe așternuturi de mătasă