Un gând ce vrea să se povestească.
Predealul, văpaie a verii,
visează cu ochii deschiși
în brațele vântului.
nu toate lumânările ard pentru bucurie -
unele se aprind pentru a ține întunericul la distanță.
învățăm să vedem
Sub candela serii, aprinsă de-o stea,
Te chem la un vals ce-ar vrea să culeagă
Un ceas, un minut și-o clipă pribeagă,
Pe veci rătăcite în inima mea!
poezia mea nu începe cu idei
ci cu un oftat -
o fisură în gând
pe care o umplu
Am coborât,
ca Persefona,
printre rădăcini și oase.
De ce se sting cuvintele-n tăcere,
Când inima mai are de-ntrebat?
De ce un "cum" rămâne atârnat
În cuiul unor doruri efemere?
Motto: "Dacă mi-aș pierde mâinile și picioarele,
pe tine n-aș vrea să te pierd, Luciditate!”
E o tăcere care nu minte
ne-am vorbit cu gesturi
într-o limbă pe care doar ochiul o înțelegea,
iar tăcerile dintre noi
erau muzică spartă de plecări prea grăbite.
Se-ntâmplă-un zbor pe creasta-acestei zile,
Ca pe cărări suite către rai,
Umplând albastrul cerului de mai
Cu libertatea aripii fragile.
Și-au risipit clepsidrele nisipul,
să-ntunece mătasea-acestei seri...
Cât ceasul cântă folk unei tăceri,
oglinda-mi fură, pentr-o clipă, chipul