Un gând ce vrea să se povestească.
Motto: "Dacă mi-aș pierde mâinile și picioarele,
pe tine n-aș vrea să te pierd, Luciditate!”
E o tăcere care nu minte
ne-am vorbit cu gesturi
într-o limbă pe care doar ochiul o înțelegea,
iar tăcerile dintre noi
erau muzică spartă de plecări prea grăbite.
Se-ntâmplă-un zbor pe creasta-acestei zile,
Ca pe cărări suite către rai,
Umplând albastrul cerului de mai
Cu libertatea aripii fragile.
Și-au risipit clepsidrele nisipul,
să-ntunece mătasea-acestei seri...
Cât ceasul cântă folk unei tăceri,
oglinda-mi fură, pentr-o clipă, chipul
Nu mă deprind deloc
cu proiecția imaginii mele
în strania hologramă a iscodirii.
Îmi șușotește-n taină suflarea unui vânt,
Prin străvezia ceață-a perdelei din fereastră...
I-ascult răcoritoarea năvală din cuvânt
Și gust c-un zâmbet straniu singurătatea noastră.
Cu-aceeași grație va curge Clipa
Și prin furtuni, și prin lumină roz,
Cu-același vânt, prin iarbă sau moloz,
Își va doini cu frenezie pripa.
Iar se stârnesc himerele
pe cerul rotației călătoare.
Cei doi poli
De mii de ori trec umbre-nșelătoare,
O goană strânsă-n liniștea grădinii,
Măiastră alchimie a luminii,
Ce își evaporă esența-n soare
Nicio tristețe nu are margini,
dar bucuria nu are țărm.
Este un duh al mareelor noaptea,
când luna grăiește cu-aginturi