Un gând ce vrea să se povestească.
Vezi clipa asta, cu-ndoieli spoită,
Prea lacomă să-ți ia seninul frunții?
Se pare că te-ai rătăcit de munții
Din profunzimea ei nemărginită...
E-atâta grabă-n înverzirea ta,
C-ai năpădit tot cerul cu brădetul
Și ai șoptit grădinilor secretul
Nectarului sortit a-l degusta.
Hei, plebe,-ți place gustul de mahorcă
Și salivezi când pufăi plagiatul
Sau te răsfeți cu crime, ca piratul,
Când își înfige-harpoanele în orcă?
Și câte nu palpită-n nemișcare!
Un zâmbet dintr-un vis răscolitor,
Cuprins în necuprisul mut din dor
Pe fruntea încrețită a mirare...
motto: "vai, înțelesul prea iute pentru trupul nostru, vorbind o altă limbă"
poezia se scrie cu patimă
singur sufletul
Glasul daltei înfiripă
Din tăcere-o simfonie,
De pe-o marmură-alburie
Crește, dreaptă, o aripă.
se spetea să ajungă în iad
scrâșnea a disperare după ruleta rusească
testa o fascinație pentru ultima modă a rizibilului
uneori se mințea cu o retorică veche și galbenă
Cândva, pe când curgeau sonore,
Ispite dulci, secundele din ore,
M-am înfruptat cu mâinile din viață,
Furând splendori chiselei cu dulceață.
Eu plec înspre centaurul din mine
De câte ori destinul mă închide
Între nimicuri și efemeride.
Măcar din miezul meu să pot obține
Înfipt în răzvrătirile din ape,
S-a-ntins peste văzduh, să-l lumineze,
Să țină orizonturile treze
Și să le-aducă valul mai aproape.