Un gând ce vrea să se povestească.
Un asfințit s-a scurs violaceu
Pe-arhitectura lumii și-o-înnoptează
În tânguiri de vânturi, ce-acordează,
Suave, lirele lui Dumnezeu.
Poteraș cu ochi ca iarba,
Puși la umbra de sub gene,
Lasă căile codrene
Și sulemenește-ți barba,
Cerul s-a umplut de aur,
Ca și cum un răsărit
Peste bolți a risipit
Vâlvătaie de tezaur.
Aprins ți-e chipul, sclipitor
Sub 'nalt crepuscul de-ametist!
De ce ești, azi, atât de trist,
Prea fericitule bujor?
Spre aducere aminte, Lucian Blaga, născut la 9 mai 1895
Eu nu-ți cunosc țărâna ce-ți plânge pe mormânt
Cu cioburi înstelate, când cerul a trăsnit
A adormit în călimara mea
Cerneala unor veri îmbujorate,
De cât de grele și de-împrăștiate
Poverile cu floare le era.
Duminică. Răsună cânt de slavă.
Un clopot suie-n cer străvechi tropare
Când dă de veste lung că-i sărbătoare,
Cu sfânta și înalta lui voroavă.
Se-ntuneca Golgota printre lacrimi,
Se zbuciuma cu clocot de norod,
C-a fost târât ce-i sfânt și pur prin glod,
Însângerat cu ură și cu patimi.
E joi. E ora Cinei... cea de Taină,
Cel de pe urmă crez întru credință,
O rază într-un cer de suferință,
Ascuns pe sub a nopții neagră haină.
Mâini înmuiate-n truda care doare,
Ce falnic soare-al sorții-o să răsfețe
Întinse văi și-împărății mărețe,
Ascunse-n forța voastră creatoare?