Un gând ce vrea să se povestească.
Alunecoasa ta alcătuire
E doldora de patimi și ispită,
Anume, parcă, de un zeu croită
Să osândești la crâncenă iubire.
Din nou îmi treci, tu, clipă, pe sub geamuri,
Prin fața mea îți înfiripi minunea,
Așa cum cată, în galopuri, lumea
Un mânz sălbatic, ne-nvățat cu hamuri.
Luciri de raze lunecă pieziș,
Își scapără amnarul la fereastră,
Și-aprinde cerul bolta lui albastră,
Peste cântări foșnite, de frunziș.
Din bolți de foc, zăpezi de nori se-afundă
Sub strașnicile umbre de-amurgire
Și nici nu știu... e-un cer în risipire,
Sau vâlvătaia soarelui abundă?
Aduce-n zbor ofrandele de soare
Un prea timid crâmpei de primăvară.
Prin borangic de nouri își strecoară
În al meu suflet doarme-o veșnicie,
Deși, cândva, mi-a clocotit în sânge.
Nici clipa, nici mileniul n-o vor frânge,
Că-i dusă-n patru zări de poezie.
Ah, Martie, cu vânturi prin răzoare!
Parcă mi-ai smuls cel mai nostalgic geamăt
Și i-ai urcat nestăvilitul freamăt,
Cu zboruri năzdrăvane, către soare...
Amurgul se plimba pe roze vânturi,
Ce zbuciumau petale din cireș...
Le vârtejeau, le așterneau ca preș,
Sau le urcau văzduhului, cu cânturi.
Încet, cu mâini fierbinți pe moliciuni,
Ce unduiau, pe sub veșmânt, coline,
Reînvia, din șoapte,-adânci suspine
O altă zi, o altă primăvară
Îmi umplu sânul vieții cu parfum
Și îmi deschid fereastra spre un drum,
Pe care-înaripații muguri zboară.