ROTARU Dan, se naște la 18 ian. 1943, comuna Salcia, județul Olt.
Fiul lui Petre Rotaru, agricultor, și al Sofiei (n. Anghel).
Liceul, terminat în 1960, la Slatina, după care urmează Școală Tehnică de Chimie din Copșa Mică (1960-l962). Licențiat al Facultățîi de Filosofie a Univ. din Iași (1968).
Debutează în Amfiteatru (1968). în 1970, în "Biblioteca Argeș", îi apare placheta Teamă de final. Debut editorial cu volum de poezii Plânsul oglinzilor (1971).
Colaborează la irges, România literară, Convorbiri literare, Tribuna, Luceafărul s. a. Redactor principal la revista Argeș.
Publică volum de versuri: Lacrima Laurei (1973), Mantia de lumină (1976), Sunetul visarii (1978), Mirele zăpezii (1980), Invitație la dragoste (1985), A iubi, iubire (1987) și Castelul de brumă (1988).
Premiul revista Argeș pentru volum de debut Plânsul oglinzilor (1971).
Poet de sensibilitate neoromantică, Rotaru Dan aspiră la frumusețea și grația verbului, crezînd încă în forța sugestivă a purității. Versurile sale, adesea de o fină muzicalitate, sunt populate de nuferi, crini, ninsori și umbre deasupra cărora e invocat "plânsul oglinzilor", corespondent al unui lamento al cuvintelor, cu vagi ecouri bacoviene. Sub aspect formal, tentat de metrica tradițională, Rotaru Dan își suscită modernitatea prin trăire și imagism. Metaforele trecerii timpului, invazia materiei, interogațiile chinuitoare, o anume discreție a sentimentului, cercetarea memoriei cu simțurile viscolite, pierderea identității sau presimțirea unei trădări din partea lumii definesc, toate, o atitudine lirică suficient de constantă pentru a dizolva tentația spre desuetudine a limbajului.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1971.