Iannis Ritsos

Iannis Ritsos

Iannis Ritsos/Yiannis Ritsos (n. 1 mai 1909, Monemvasia - d. 11 noiembrie 1990, Atena) a fost un poet modernist grec de stânga, membru al Rezistentei grecești in timpul celui de-al doilea război mondial. Primele lui plachete de versuri, „Tractoare”, „Piramide” și „Epitaful” provoacă un interes deosebit. În „Cântecul surorii mele”, Ritsos își afirmă credința în eliberarea omului de suferințele provocate de nedreapta orânduire socială. „Simfonia Primăverii”, „Marșul Oceanului”, „Încercarea”, „Omul cu garoafa” și „Mahalalele lumii” sunt doar câteva din cele peste 30 de opere literare și șase piese de teatru care l-au adus pe poetul grec în atenția lui Ilia Ehrenburg, Pablo Neruda, Paul Eluard, Louis Aragon. Acesta din urmă a spus: „Trebuie să-l salutăm și să spunem din toată inima că este unul din cei mai mari poeți de azi.” Iannis Ritsos se înscrie astăzi în lirica neogreacă alături de marii creatori de frumos ai țării sale. El face din ascuțișul versurilor sale armă de luptă, este un continuator al eroilor țării sale prin gând și faptă.

   - biografie trimisă de către Gerra Orivera -

Distribuie acest autor: